Bubu, cea mai simpatică și poznașă bilă, și Bibi, zâna naturii, invită copiii într-o călătorie prin cele patru anotimpuri, acompaniată de suitele Anotimpurile de Antonio Vivaldi. Creat de Andreea Soare și Irina Furdui, spectacolul combină muzica clasică, decorurile prietenoase și jocurile interactive pentru a stimula apetitul pentru artă și explorare la copiii între 0 și 3 ani. Regizoarea Andreea Soare povestește că ideea spectacolului a apărut odată cu experiența maternității, dorind să ofere celor mici o lume plină de stimuli vizuali, auditivi, tactili și olfactivi. Colaborarea cu Irina Furdui a dat naștere unui proiect ce îmbină educația timpurie cu bucuria artei încă din primele luni de viață.