.event-9849-title{color: !important}
.event-9849-title{color: !important}Achiziționând un bilet, susțineți un proiect independent care s-a dezvoltat de-a lungul a 16 ani. Dacă doriți să deveniți parte din comunitatea care susține noile proiecte unteatru, vă invităm în marea noastră familie:
Cântă pe înserat un trecător
Se spune că Titi Botez, unul dintre marii cântăreți ai Bucureștiului
interbelic, avea un așa succes la publicul feminin, încât aparițiile lui
deveniseră adevărate evenimente mondene. Elegant, cu voce caldă și un
farmec care trecea dincolo de scenă, cânta romanțe și șlagăre
sentimentale într-o vreme în care cântecul nu era doar spectacol, ci și
un fel de mesager al iubirii. Doamnele îl adorau, iar legenda spune că
unele dintre ele își trimiteau bilețelele parfumate direct la scenă. Titi Botez era ceea ce astăzi am numi un star, iar faima lui circula
fără internet, din gură în gură, din cafenea în cafenea și, mai ales,
din inimă în inimă. Așa era Bucureștiul interbelic: un oraș care cânta și care își adora
stelele. Muzica ieșea din teatre și intra în cafenele, în case și-n
grădini, era prinsă pe discuri, tipărită în partituri și purtată mereu
în suflet. Romanța era parte din această lume, alături de tango, de
vals, de cântecul de pahar și de șlagărul sentimental. Nelipsită, muzica
alcătuia coloana sonoră a unui București care își câștigase renumele de
Micul Paris nu doar prin arhitectură și maniere franțuzești, ci și
printr-un anumit fel de a trăi, boem, sentimental și artistic. Din această lume vine concertul „Cânta pe înserat un trecător”, în care
soprana Alexandra Știrban și chitaristul Maxim Belciug readuc romanțele,
cântecele de voie bună și muzica românească interbelică la formula lor
cea mai simplă și, poate, cea mai seducătoare: o voce și o chitară. Prin
programul acesta cu parfum interbelic, cei doi ne pun față în față cu
noi înșine: cei de acum și cei de atunci. Ce se întâmplă când ajungem să
ascultăm din nou o romanță veche de aproape un secol? Ne mai stârnește
un zâmbet? Ne mai doare unde trebuie, ne mai înfioară? Mai găsim în noi
ceva din oamenii de atunci? S-ar putea să descoperim că Bucureștiul acela este încă aici și ne
așteaptă, pe înserat, într-o voce și-o chitară. *Noul sediu unteatru este casa noastră. Nu e încă totul gata, dar tocmai asta îl face special — creștem ușor, pas cu pas. Noi abia așteptăm să ne treceți pragul și să fim împreună. După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis, iar biletele isi pierd valabilitatea. Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul). Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit din partea unteatru.
