–em este terminația verbelor pe care nu le poți face singur.
Ne prindem de mâneci. Ne credem pe cuvânt. Ne cerem atenție în aceeași secundă și tot nu ne ajungem.
Ne cuprindem. Ne aprindem. Ne ascundem sub aceeași eșarfă ca să putem spune ce n-am spus.
Cădem. De pe scaun, de pe ștangă, unul peste altul, în gol, de acord.
Ne strângem. Ne stingem. Ne deprindem — adică ne obișnuim, adică ne dezvățăm, ...
–em este terminația verbelor pe care nu le poți face singur.
Ne prindem de mâneci. Ne credem pe cuvânt. Ne cerem atenție în aceeași secundă și tot nu ne ajungem.
Ne cuprindem. Ne aprindem. Ne ascundem sub aceeași eșarfă ca să putem spune ce n-am spus.
Cădem. De pe scaun, de pe ștangă, unul peste altul, în gol, de acord.
Ne strângem. Ne stingem. Ne deprindem — adică ne obișnuim, adică ne dezvățăm, ...
