Programul Voluntar 2.0, unul dintre cele mai ample programe de voluntariat dedicate tinerilor din București, deschide o nouă etapă de înscrieri pentru elevi și studenți. Dacă dorești să te implici, să cunoști oameni noi și să acumulezi experiență în proiecte și evenimente dedicate orașului, Voluntar 2.0 îți oferă cadrul în care poți transforma energia și ideile tale în acțiuni concrete.
Programul se adresează elevilor din clasele IX–XII și studenților, urmărind dezvoltarea abilităților personale și profesionale prin implicare directă în activități educaționale, culturale, sportive și comunitare. Participanții au ocazia să lucreze în echipă, să descopere domenii noi, să își dezvolte abilitățile de comunicare și organizare și să contribuie activ la proiectele dedicate tinerilor și comunității bucureștene.
Înscrierile se fac prin aplicația PROEDUS, disponibilă gratuit pentru iOS și Android, accesând secțiunea „Voluntari” și completând formularul de înregistrare. După validarea contului, participanții vor primi informațiile necesare pentru următorii pași. Voluntar 2.0 continuă astfel tradiția programului de voluntariat dedicat tinerilor bucureșteni, punând accent pe implicare, experiență, dezvoltare și participare activă la viața orașului.