„The Brainstorm – partea I” este un spectacol ce oferă o incursiune în mintea unui adolescent, explorând anxietatea, identitatea, singurătatea și nevoia de înțelegere în contextul presiunilor sociale și al rețelelor de socializare. Prin poveștile a 11 adolescenți, spectacolul aduce în prim-plan dialogul între generații. Regia și light design-ul sunt semnate de George Lepădatu, scenografia de arh. Ana-Maria Mănăilă, iar coregrafia de David Mandache. Spectacolul are o durată de 120 de minute și va fi prezentat pe 20 decembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala Luceafărul, București.